Cascatul normal apare in oboseala sistemului nervos sau in plictiseala, marcand de obicei nevoia de destindere, de somn. Cascatul patologic este conditionat de o anemie cu hipoxie cerebrala, de o scadere a irigatiei cerebrale si a oxigenarii, cu cresterea bioxidului de carbon din sange.
Cascatul este un reflex intalnit la oameni si animale deopotriva, care consta in inhalarea aerului si intinderea timpanelor, simultan, urmate de o expiratie puternica.
De obicei cascam la primele ore ale diminetii sau seara tarziu, când creierul nostru inca incearca sa se adapteaze ritmului circadian. Oamenii de stiinta sustin ca acest gest este necesar pentru reglarea temperaturii creierului, astfel incat acesta sa funcţioneze la cei mai buni parametri, iar eficienta mentala sa fie la cele mai inalte cote. Astfel, cercetatorii britanici au demonstrat ca pe masura ce temperatura ambientala creste, creste si incidenta procesului de cascat, aceasta fiind o explicatie a cascatului mai des vara, desi se innopteaza mai tarziu.
Factorul principal care determina contagiozitatea cascatului este empatia. Aceasta explicatie este sprijinita mai ales de faptul ca aceasta reactie apare in jurul varstei de patru ani, atunci cand se formeaza primele legaturi puternice si apar primele semne de empatie, dar si de faptul ca cei care sufera de tulburari din spectrul autismului, care afecteaza capacitatea de a empatiza cu cei din jur, nu par sa fie influentati de alte persoane care casca.
In schimb, mai mult de 80% dintre persoanele care au sub 25 de ani au cascat in mod contagios, in timp ce doar 60% dintre persoanele cu o varsta intre 25 si 49 au reactionat la stimuli si abia 41% dintre cei care aveau peste 49 de ani au fost influentati. Totusi, varsta nu este factorul principal care determina contagiozitatea, aceasta fiind responsabila pentru o diferenta de doar 8% in felul in care subiectii au raspuns la stimuli.